Jean Polizache a jucat rugby la Dinamo și Rulmentul Bârlad, iar apoi a rămas apropiat de acest sport. Inclus în prima echipă de cascadori români pentru filmul „Dacii”, de regizorul Sergiu Nicolaescu, a avut mai apoi apariții în circa o sută de pelicule, printre ele figurând seria „Haiducii”, „Un comisar acuză”, „Mihai Viteazu” și „Nea Mărin Miliardar”. A fost bun prieten cu Ilarion Ciobanu, de asemenea fost jucător de rugby.
Din postura de cascador, Jean Polizache a trăit numeroase momente frumoase, dar și unele în care viața i-a fost în pericol. În filmul „Un comisar acuză”, peste automobilul în care se afla s-a răsturnat un altul, cu care a intrat în coliziune. „Am ținut 1.500 de kilograme pe mine, atunci!”, povestea în urmă cu ani. A fost salvat de faptul că, fiind sportiv de performanță, avea o pregătire fizică ireproșabilă. „Îmi amintesc că mă aflam pe o targă și cineva, de la machiaj, văzându-mă a spus ceve de genul vai, ce seamănă manechinul acela cu Polizache… Ei n-au oprit, ci au filmat in continuare. Inițial, mașina trebuia să cadă în spatele celei în care mă aflam. Făcuseră o rampă specială. Însă mașina noastră și aceea care zbura peste nu s-au sincronizat. Așa că a căzut exact pe partea din spate. Norocul meu a fost că scoseseră scaunele din spate. Mi-am revenit după un timp, însă a fost o perioadă dificilă din viața mea”, povestea Jean Polizache în urmă cu mai mulți ani, conform sportnews.ro.